speriat si eu, ingenunchiat
de tine, parte din noi doi
un inger cald, salbaticit
cu ochii tristi, neimplinit
dar gata, cu atata gol
in ochi ascuns ce stiu doar eu
e timpul pentru un nou rol
dintotdeauna spre mereu
si'un gand ma strange ca un streang
de frica omului din plic
ce te respira ghemuit
cu care te'ai obisnuit
sa'ti minti toti porii de smarald
si'as vrea cred...
ca totusi pot
cu gand putred
caci sunt ne-tot
sa te deschid
sa i te las
bucati din carne
de lut cald
fara sa'mi pese de nimic
si sa te iau, suflet uitat
lumina mea din ochi ce'mi simt
sa fug cu minele complet
sa fugi cu minele din piept
si sa nu'mi pese ca nu'i drept
fata de omul mic
din plic
dar ma opresc... te'as respira...
cum am facut'o si'as mai vrea...
atat de om sunt pe pamant
atat de inger esti, plapand
ascuns dupa cutii din lut
tot sau nimic? nu vreau decat
sa stii ca sunt
si ma privesti
cu ochiul mut
si'ai vrea sa'mi vii
te fastacesti
ma ametesti
ne tatonam
ca doi copii
doi pui de lei
mai stii de ei?
si de manute
dar de carute?
de tot!!! tu simti?
doar tu m'alinti
si toti te vor
in gandul lor
sa ii ajuti
dar ei nu stiu
c'ai ochii muti
si numai eu
ingerul meu
si numai eu
sunt ochiul greu
ce zambetul iti va reda...
cand buzele'ti va saruta
si'atunci sa rupa cerul tot
sa se deschida in complot
de mine si de dumnezeu
sa fug cu tine spre mereu...
Am tremurat
intreg pana catre dimineata... Speriat, am reusit sa’i deschid goi, iesiti de vene rosii si’am urlat, am urlat de lumile mele... Fugise, si’au incercat rapid sa ma convinga ca in lumea asta nu exista decat plastilina, ca nu putem sa fim eu. Dar vezi?... mi’a spus ca vine acasa, atat de speriat eram, incat nu mai pot sa’mi amintesc cand era devreme, de ce nu azi si sigur maine? Defapt cand eram ? sa... sa pot sa judec !! dar cum sa judec fara tample....
Combinari de ei luate cate noi... Trenul!! El trebuie sa fie !... e numai unul si stim amandoi c’ar fi prea simplu, dar sunt combinari, sunt combinari de ei luate cate noi! Si sunt variante, si’am plecat... A trecut primul... al doilea... al treilea... Tremuram... M’am intoxicat in jumatate de laborator de biochimie si’am facut in eprubete trenuri... si’am fugit, ins’am pierdut hartia si din eprubete ieseau atatea trenuri si cine esti eu te sunt defapt noi... acum. Scriu alta hartie, cu toate trenurile care nu se vad si le amestec in ceai cald... mai sunt 3 variante si’am sa fim, sau am sa plec pe urmele de care’mi spuneai... cat de ironic... ingerii un lasa urme si mie’mi merg picioare singure si totu’i alb, nimic nu pot sa vad... si ma izbesc si sunt strazi albe pe care cad si sunt 2 plapume de zapada sub care am sa mor si azi... si maine? maine e timpul!! maine e decembrie, e frig si e timpul... tu stii Doamne, tu chiar stii... ca nu mai suporti sa vezi cum merg pe strazile tale ingeri si oameni ce'si zguduie raiul...
Am in cap doar versurile vinovate de oras amanetat...
„Ninge cu argintul coamelor de cai
Ninge ca o nunta veche la fereastra
Dac’ai fi cu mine, astazi cu alai,
Am pornii iubito, catre nunta noastra...”
Ieri? Ieri era devreme? Astazi e deja tarziu, dar maine?? Maine!! Am fost totusi si azi, caci nu stiu jocurile lumilor de carne... si’am sa fiu si maine... e singura modalitate, ingerii nu lasa urme pe zapada...
